Ginsengul
Denumire știinţifică: Panax ginseng.
Denumiri populare: ginseng asiatic, ginseng coreean.
Prezentare. Ginsengul este o plantă perenă. Aparţine familiei araliaceelor.
Specific Peninsulei Coreene, ginsengul are, însă, o arie de vegetaţie ceva mai întinsă,
cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. Fiind foarte căutat, ginsengul este
cultivat intens nu numai în China și Coreea, ci și în Japonia, Rusia, Vietnam, SUA,
Canada. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. În general, planta are o dezvoltare
specifică, înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror
evoluţii sunt mai puţin obișnuite. De pildă, ginsengul ajunge la înflorire după câţiva
ani – cel puţin patru -, iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani.
lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al
fiinţei omenești. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă, potrivit unor cunoscători, „esenţă
umană”.
Se găsește în flora spontană, cât și sub formă cultivată.
Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina.
În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat,
ginsengul sălbatic fiind, la ora actuală, o plantă ocrotită de lege. Rădăcina de ginseng
poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. Din rădăcina
de ginseng se prepară o tinctură și se produc, pe cale industrială, comprimate. Se
folosește și rădăcina de ginseng ca atare, uscată și curăţată. În general, o rădăcină
de ginseng sălbatic, de un înalt nivel calitativ, trebuie să provină de la o plantă cu o
vârstă de cel puţin 10 ani. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie, totuși, de un interval
de timp atât de mare, fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru
și șase ani.
Multă vreme, ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor
bolilor, opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. Oricum, proprietăţile medicinale
ale ginsengului sunt excepţionale, potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de
oricare altă plantă medicinală.
Substanţe active importante: ginsenozide, glucozaţi, esenţă, tiamină,
riboflavină, vitamine, saponine, precum și un compus asemănător hormonilor sexuali.
Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului, se găsesc în cantitate însemnată și
mai ales într-o mare varietate, fiind identificaţi circa 30 de derivaţi.
Întrebuinţări. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului, ginsengul
contribuie la sporirea randamentului fizic și mental, întărește memoria, fortifică
sistemul nervos central și periferic și, mai ales, celulele nervoase, dezvoltă imunitatea
organismului, stimulând activitatea factorilor de imunitate, facilitează circulaţia sângelui
și însănătoșește sângele, acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului
cardiovascular.
Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. Un
alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine
de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. Mai
nou, a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet,
reducând glicemia.
Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale
de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale), precum și de tonic al
organelor interne.
Potrivit unei străvechi tradiţii, ginsengul este considerat și un eficient
antireumatic.
Datorită acestor calităţi, ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale, de peste
1500 de ani, numeroase legende. Dincolo de acestea, cercetătorii susţin că ginsengul,
deși nu este un panaceu, are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi
în suferinţă.
Ginsengul este un medicament natural aproape complet, cu atât mai mult cu
cât nu creează dependenţă, nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și
cumulează, în timp, efectele posibil negative. Totuși, dozele prea mari pot crea unele
neajunsuri și, de aceea, se impune atenţie în utilizarea lui, putând provoca hipoglicemie,
nervozitate, iritabilitate. Cât despre contraindicaţii, trebuie menţionat, totuși, că nu se
recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială.
Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus
senticosus. Această plantă crește în flora spontană din Siberia, fiind identificată
sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. Cercetările efectuate pe
baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie,
într-o manieră semnificativă, la sporirea imunităţii organismului, probând și calităţi
anticancerigene. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și
ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA.